Experienta mea cu produsele Tiens este de peste 4 ani de zile, timp în care am urmat cursuri de pregãtire în diferite orase precum Bucuresti, Iasi si Sibiu.
Produse naturiste Tiens
Primele mele tratamente cu produsele Tiens le-am început chiar în propria familie când am început să folosesc Cordyceps miceliu (Cordiceps) si am putut constata cu bucurie că infectiile le puteam trata fără a mai fi nevoie de antibiotic. De atunci multi copilasi si adulti care fost la mine, au reusit să scape fără antibiotic de angine acute, pneumonii si infectii urinare.
Un alt produs inegalabil al firmei Tiens este calciul. Despre valoarea lui m-a convins chiar sotia mea. În urmă cu vreo 5 ani fiind însărcinată i-am administrat cel mai bun calciu din farmacii. După nastere mergând la un control stomatologic am constatat că avea vreo 13 carii. Cunoscând la scurt timp calciul de la Tiens i-am dat de atunci doar acest tip de calciu si de atunci cu toate că a urmat o lungă perioadă de alăptare si cu toate că între timp a mai dat nastere la încă 2 copii nu a mai avut până în prezent nici o carie (desigur, cariile nu apar doar datorită lipsei de calciu, dar acolo unde există o suprasolicitare, carenta de calciu va conduce la efecte nedorite asupra organismului). Aici doresc să fac precizarea că la femeile însărcinate calciul trebuie administrat doar în anumite perioade; de aceea, dacă sunteti însărcinată, consultati un medic înainte de a lua calciu.
De ce este atât de special calciul Tiens? Este un calciu biologic, ionizat si alcalinizat, cu un înalt grad de penetrare intracelulară neexistând pericolul depunerii lui la nivelul coloanei, rinichilor, asa cum se întâmplă în cazul altor tipuri de calciu. Din contră nu putine au fost cazurile în care după administrearea lui diferite dureri de coloană sau umăr începeau să se retragă.
Digest natural Tiens a fost remediul unor copilasi la care tratamentul medicinii alopate nu dăduse roade în cazul unor constipatii rebele.
Ar fi multe de spus despre multiplele beneficii ale fiecărui produs sau aparat Tiens. Este încântător să vezi cum Helicobacter pylori sau multe alte infectii dispar după tratamentele cu produse Tiens, ori persoane care aproape nu puteau ridica bratul după câteva sedinte de electroacupunctură au scăpat de dureri.
Desigur, cu toate aceste remarcabile progrese ale medicinei alternative am întâlnit si persoane care n-au realizat vreun progres în vindecare… N-a sosit încă timpul lor – vindecarea fiind un dar suprem de la Bunul Dumnezeu si pentru a o putea primi este nevoie să trăim în armonie cu Creatorul si Unicul nostru Vindecător crezând cu putere că El ne poate ajuta.
Biocalciul companiei Tianshi
Pentru a se evita aceste probleme care apăr la administrarea calciului obisnuit, compania “Tianshi” a produs o nouă generaţie de suplimente de calciu (calciu ionic pozitivi – catod), cu care a obţinut rezultate remarcabile: 13 au primit premii din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar 8 dintre acestea au primit medalii de aur.
Compania a renunţat la metoda traditională de folosire a sărurilor de calciu, recurgând la nouă tehnologie de producţie, metode biologice enzimolitice (bioingineriei prin tehnologii originale proprii „Know-how – Tianshi”), care a permis stabilizarea ionilor de calciu cu capacitarte de absoarpţie mai rapid, procentul biologic de asimilare fiind de peste 95%, ajungând chiar până la 98%.
După ce întră în organism, suplimentul – calciu organic (ionic) este înmagazinat sub forma de aminochelat de calciu şi, participând la transferul de aminoacizi în intestinul subţire, rezolvă chiar problema secreţiei insuficiente de aminoacizi. Întrucât acest calciu (organic) nu depinde de absorbţia directă în intestinul subţire, el rezolvă problema absorbţiei insuficiente a calciului. Prin administrarea biocalciul – Tianshi, se face profilaxia a peste 100 de boli cauzate de insuficienţa de calciu din organismul.
Materia primă de bază pentru producerea biocalciului ionic (biocalciul „Tianshi”) reprezintă oase proaspete – din şira spinării ale vitelor care pasc pe teritorii din China şi Mongolia, în regiunile curate din punct de vedere ecologic. Deci, din punct de vedere biologic se obţine un calciu organic curat. Calciul, atât ca metal alcalin, cât şi în stare pură, practic nu este intâlnit în natura. Având o legatură chimică activă, el se oxidează instantaneu în contact cu oxigenul din aer.
Biocalciul „Tianshi” conţine:
- Minerale foarte importante pentru organism, cum sunt: calciul (componenta cea mai mare), zincul, fierul, cuprul, iodul, calciul, fosforul, magneziul, seleniu etc.. – în total 17 elemente.
- În ceea ce priveşte vitaminele, în biocalciul “Tianshi”, sunt prezente: B1, B2, B5, B6, B12, acidul folic (B9), A, C, D, E, K .
- 8 tipuri de aminoacizi esenţiali – necesari omului. Acestea sunt: valina, leucina, izoleucina, triptofanul, fenilanina, metionina, treonina, lisina şi histidina (aceste din urma constituie aminoacid esenţial pentru copii cu vârsta de sub un an). Aceste nu se pot sintetiza în interiorul organismului, de aceea este nevoie să îi aducem din exterior.
- Oligozaharide, aspartam, cacao, praf de lapte degresat şi aromă de vanilie naturală.
Calciul organic (ionic) se produce numai în China şi Japonia, iar în 1993 la Târgul de la New York acest calciu companiei “Tianshi” a obţinut medalia de aur.
Categori de biocalciu produse de compania “Tianshi” sunt:
- biocalciu nutritiv pentu adulţi;
- biocalciu pentru reducerea glicemiei;
- biocalciu nutritiv pentru copii;
- biocalciu pentru îmbunatăţirea activităţii cerebrale;
- biocalciu masticabil;
- biocalciu “gai – bao”.
Mai jos gasiți toate produsele naturiste Tiens disponibile pentru comandă. Pentru mai multe informații despre fiecare produs apasați pe denumirea acestuia.